Ghilotina de campanie

10 Aprilie 2010

Basescu, invins de sistem?

Din ce in ce mai multa lume ne bombardeaza cu teoria ca Baselu a pierdut friiele. Ca nu mai face el jocurile, ca ar exista o grupare oculta care trage sforile. In esenta, stim ca Baselu e un ins rudimentar, ca n-are scoala cita vacanta a acumulat, ca mai trage la masea, ca habar n-are de economie sau de legislatie, ce sa mai zicem de diplomatie, relatii externe etc. etc. Este, asadar, captiv in propriul sau sistem. Lumea lui porneste de la Boc si tine pina la Flutur, de la finul Falca si pina la fugarul Berca. De la EBA si pina la circiuma. Pentru un sef de stat, toate astea reprezinta numai un patratel. Mic de tot.

Si iata ca am si dat de un prim „pachetel de problemute”! Anume, in timp ce Baselu isi interpreteaza rolul de lider galactic, de reformator, gladiator, domnitor, dictator, ce-si mai inchipuie el, a cam pierdut din vedere un lucru „marunt”: ca nu toti cei din spatele lui sint facuti dupa chipul si asemanarea sa.

Mai exact, oricum ne-am tot suci si invirti, oriunde privim, nu descoperim altceva decit mafie si afaceri. Incepind cu „draga Stolo”, Stoica, Flutur, Videanu, Blaga, Livache Negoita, Ridzi, Berceanu, Udrea, Cocos, Urban, Antonie Solomon, si tot asa pina la nivel de Hoara sau primari precum Falca. Sau chiar „externi” precum Croitoru sau Puiu Popoviciu. Pe toata linia. Plus fratele, fiica mai mare, amantul lu’ aia mica…

Ca sa poata Baselu controla numai propria ograda si tot ar trebui sa fie cel putin Napoleon. Ceea ce nu este, in mod evident. Iar in spatele lui sint niste baieti mai destepti decit „baietii destepti”, oameni care „fac bani si cind respira„. Si este chiar dificil de imaginat ca aceste afaceri se pot face toate numai cu unda verde de la Cotroceni. N-ar avea nici macar timp fizic pentru asta. Ca atare, ar trebui sa mearga pe incredere. Numai ca asta pare o gluma. Nasoala. Ce incredere?

Afis MindBombCazul Solomon, de la Craiova, demonstreaza plenar faptul ca afacerile sint pe primul loc, musai de anvergura nationala (autostrazi, asfaltari, bordurari, anvelopari de blocuri etc.), iar cind e vorba de bani, cei pe care ii ascunde Baselu indaratul stupidelor lui „reforme” si jocurilor televizate, nu mai au nici tata, nici mama. A vrut Solomon sa lucreze cu firmele „lui” si nu cu cele „recomandate” de Udrea? Iaca, pocinogu, uite ca vine o arestare rapida.

Cam la fel sta treaba si la Baia Mare. Acolo, ca si la Rosia Montana, vorbim despre aur. Cine ar putea pune in opera afacerea de acolo? Pesemne ca Mircea Man, pedelistul de serviciu din zona. Deci, odata Anghel dizlocat din fotoliul de primar, se pune acum problema anihilarii viceprimarului Dolha. Acesta, oricum, este membru PSD. Joaca in alta echipa. Si, ca si liberalii, ciriie impotriva exploatarilor cu cianuri.

Tot despre aur este vorba si la Rosia Montana. De asta parea sa fie o prioritate absoluta includerea in programul de guvernare. Si cine se agita cel mai tare? Videanu.

Bun, deci dragostea frateasca in sinul PDL e o gluma. Afacerile sint transpartinice. La Cluj, de exemplu, ceata lui Nicoara nici macar nu piuie in fata portocaliilor de teama sa nu provoace disfunctii in circuitul banilor. La fel, buna parte din PSD are interesul ca lucrurile „sa mearga”. De aceea este Lapusan lider si nu Ucu Rus. Si, probabil, asa merge treaba si in alte judete. Si merge treaba ca „unsa”! Acesta este un aspect care ii cam scapa si lui Crin, nu-i asa, un lider al opozitiei fara de afaceri, neprihanit, pornit sa reconstruiasca partidul.

Numai ca si in spatele lui exista oameni care fac afaceri. Majoritatea. Ca de-aia sint liberali. Printre altele. Ca mai exista 3-4 tineri numai buni de scos in fata? Sigur ca exista. Dar care e greutatea lor in partid? Sau isi imagineaza cineva ca Relu Fenechiu va asculta vreodata de Alina Gorghiu? Pe de alta parte, tot asa ne putem explica cel mai bine si fuga catre gruparea Oprea a parlamentarilor PSD si PNL. Si inca in mare viteza!

Deci, daca lucrurile devin usor incontrolabile astfel, ar mai exista o solutie: baietii in uniforma. Adica exact cei care ii pot tine sub observatie pe „partenerii de afaceri”, le pot asculta telefoanele, le pot intocmi, la nevoie, dosare. Vezi cazul Voicu. Totul a inceput cu splendidele interceptari operate de SRI. Iar Voicu pare un simplu tap ispasitor in toata povestea asta.

Chiar si alegerile au fost „cistigate” tot de acesti baieti! Ei centralizeaza datele, ei opereaza transmiterea lor, ei opereaza softul. Ei ii fac cadou lui Base functia de presedinte al Romaniei. Desigur, toate au un pret.

Pai sa nu ne mai intrebam de ce se aloca cu atita darnicie fonduri pentru SPP, STS, SRI, alte astfel de combinatii de vocale si consoane. Pai de aia! Tot de aia sint si avansati baietii „pe ochi frumosi”. Tot de aia se cumpara si armament.

Ceea ce este insa de-a dreptul infricosator in toata aceasta combinatie este bunoara prezenta lui Videanu si Flutur la centralizarea datelor, dragostea fata de cei de la STS. Ceea ce ne duce cu gindul la „fratia” dintre mafiile economice si servicii. Mai amintim dragostea dintre Baselu si generalul Degeratu. Dragostea dintre Baselu si ginerele Vulpii, Dacian Ciolos. Mai punem pe lista si pe generalul Opris, pe Maior si lista ramine deschisa.

Ultima reduta pare a fi Justitia. Cu DNA-ul si in general procuratura treaba a fost usoara. Morar, Tulus, altii ca ei, obedienti, incompetenti, usor manevrabili. Mai greu s-a dovedit ca ar fi cu judecatorii. Dar de improscarea acestora s-a ocupat Monica Macovei – in strainatate, Baselu si toata gasca lui de gargaragii – in interior. Jucarie anexa: ANI. Plus presa. Majoritar aservita, inca imbatata de providentialul presedinte jucator ce aduce reforma si traiul cel bun. Sa nu ne miram. La salarii de rahat nu gasesti decit oameni de rahat sa lucreze in presa. Mai puneti la socoteala si CNA-ul.

Deci, n-a mai ramas mare lucru. Ar mai fi de inlaturat Mona Pivnicieru, madam Costiniu, altii citiva. Dar, daca un judecator de la Inalta Curte poate fi incatusat si umilit la acest mod, probabil ca judecatorii isi vor revizui rapid atitudinea. Si ei, au o singura viata. Odata cercul inchis, sistemul va incepe sa functioneze. Generind obedienta. Cei care vor cotiza consistent vor trai, ceilalti vor pieri. Ori se vor duce din tara. Nu vorbim despre vreo smecherie politica aici! Vorbim de o mafie generalizata pina in strafundurile institutiilor statului.

La ora actuala, sistemul cuprinde presedintia, Guvernul, Parlamentul, serviciile, presa, aproape ca si Justitia.

Ca atare, a pierdut Base lupta cu mafia portocalie sau o mai controleaza? Ii mai poate tine pe ofiteri in jurul sau? Pai ce interes ar avea ofiterii sa stea? In fond, cascavalul e pe alte mese. Iar Basele mai poate sa faca un singur lucru: ciocu mic. Pentru ca baietii lucreaza pe bani. Pe extrem de multi bani.  Iar restul, e praf in ochi.

Si iata-i si pe votanti! Pe ei, oricum nu-i intereseaza daca traiesc bine sau prost. Bine-i oricum. Doamne, numai Dinu Patriciu de n-ar avea noroc! Si mogulii! Si Voicu! Si Casuneanu! Si Costiniu! Si profesorii! Si doctorii! Si oricine zice de rau de domnu’ presedinte.

                                                                                                                                

               

23 Februarie 2010

Rrom cel dublu: „Eu cand vreau sa fluier, fuhrer”

Filed under: Politic — Echipa Ghilotina @ 1:08 am
Tags: , , , , , , , , ,

Zicea pe undeva George Orwell (vezi 1984) de limbajul dublu. De regula, pe la Orwell, ca si pe vremea lui Ceausescu, era mai simplu. Adica, afara erai „tovaras”, in casa deveneai „domn”. Afara era o vibranta atmosfera muncitoreasca, acasa… putea sa-i ia naiba pe toti cu atmosfera lor vibranta cu tot. Azi, Guvernul ne invata adevarata masura a limbajului dublu. Adica dimineata zici ca tai toate pensiile, ceva mai colea de prinz zici ca nici vorba. La fel e si cu prezidentu. Cu Zeus, cu marinaru, cu chioru. Deci…

…in sfirsit avem si romi nesimtiti! Romii, ne-a relatat astazi prezidentu’, trebuie musai sa inceapa sa-si dea copiii la scoala! Cica „statul nu poate face eforturi nesfirsite” ca sa-i mai tina. Eforturi = cheltuieli = romi nesimtiti? Sigur ca da. Mai e vreo para chioara pe undeva prin tara? Aduceti-o la vistierie. Ca-i spargem in bairamuri cu Udrea sau la nevoie cu muierea, cu Maria. Nu stiu, Maria, dar tiganii astia imputiti

Vestea buna e ca Furherului ii plac cintecele tiganesti, altfel gilgiie bauturica, altfel ii zvicneste „sinjele” in instalatie. Chiar si vestalele partidului i se par mai apetisante cind rasuna o manea de-aia, super. „Nu pledez pentru asimilare, pledez pentru pastrarea obiceiurilor si cred ca la 99 la suta dintre romanii care nu apartin unei etnici le plac cintecele romilor, le plac nuntile facute de romi, le place sa-l auda, poate nu 99 la suta, dar sunt atatia solisti, cantareti, daca o luam de la Adi Minune, pana la oricine, le plac manelele”, conchise presedintele.

La atita elocinta nici chiar noi nu ne-am fi asteptat. Mai draguta e insa continuarea. Cica in marile capitale, la Oslo si la Paris, la Roma, romii stau in fata Operei, dar nu se duc inauntru. Pe undeva, de inteles. Daca, Doamne pazeste acolo nu se cinta Guta, nici Adi Minune, ci tocmai Verdi sau Puccini sau Wagner? Doamne, asemenea oroare!?

Si, in alte mari capitale, la Berlin, la Viena, am adauga noi, ii vezi si in intersectii, peste drum de pub-ul unde se cinta jazz, iar romii nici acolo nu intra. Nu vor sa invete, domle, cind ei habar n-au de un Duke Ellington, de un Howling Wolf. Nici aia din fata marilor stadioane, de la Munchen, de la Londra, unde cinta un Scorpions, un Pink Floyd, nici acolo nu intra. Ptiu, drace!

Chiar nu stiu, Maria, dar tiganii astia imputiti nu sint in stare sa cinte decit de-astea, de-ale noastre, manele! Sa n-avem parte de Bercea Mondialu! Hauleo, mo! Madalin ce mai rupe regula… Bine ca i-am luat Stradivarius-ul.

Si ar mai fi aici o mica invirteala: au romii astia alocatii pentru copii? Pai, au! Valeu… si inca ce de alocatii! Dar ajutoare sociale primesc? Hauileoo! Vai de capul nostru. Pai ia sa vina Vladescu si piciul cu Pusca si cureaua lata, si sa faca bine sa le taie. Au si pensii nerusinate? Pai au! Sa le taie si pe-astea! Sa-l impoziteze naibii pe Adi Minune si tot neamu’ lui!

„Alta zona in care trebuie depus efort de educare, este cea legata de obiceiurile care sunt dincolo de legalitate, fete casatorite la 10 ani, la 11 ani, la 9 ani, la 12 ani”, a mai spus Basele. Am inteles imediat ca desi cunoaste cifrele, chiar are probleme in a le aseza frumos, in ordine. Dincolo de asta, mintea plina de silogisme a lu’ Zeus a dedus urmatoarele: fetele de 10-11-9-12 ani daca se casatoresc, nu merg la scoala. Si nu merg la scoala, ca nu au bani. Sigur, vor sa fie niste pipite intretinute. De mall. Nu?

Dar, daca nu merg la scoala, nu ajung „in cimpul muncii„. Asta a zis-o frumos, nici chiar Ion Iliescu n-o zicea mai bine. Fara sa intre „in cimpul muncii”, nu produc. Nu produc, clanul PD-L nu are ce impozita, nu are din ce lua. Basca, mai trebuie sa si dea. Nasol.

Deci, ce s-o mai sucim si s-o invirtim, naspa cu tiganii astia, „criminali fiziologici„, cum ar zice un ilustru pinguin al guvernului. Bine, totusi, ca nu-s criminali anatomici. Sau, mai rau, pediatrici. Oricum, naspa ca exista, naspa ca trebuie sa-i suportam, naspa ca ne maninca din bani, naspa ca ne fac de cacao pe afara, naspa ca nu progreseaza. Si naspa ca procreeaza.

Dar cum sa progreseze, daca onor guvernul nu are nici macar o schita de plan pentru a face ceva in sensul ridicarii nivelului de trai, si nu neaparat pentru romi, pentru noi toti, cind nu are habar de unde s-o apuce pentru a reforma invatamintul ramas in paragina. Stim! Scoala scoate timpiti. Iar noi nu avem nevoie de timpiti, ci de chelneri. Dar decit sa facem ceva, nu mai bine zicem numai?

Singurul lucru pe care il stie insa Baselu, acolo in pestera lui din Epoca pietrei tirzii, la fel ca si nevertebrata denumita Boc, este sa taie. Sa taie salarii, pensii, alocatii de copii, pensii de invaliditate. Nesimtite. Asta nu poate necesita nici plan de redresare, nici efort, nici gindire. E simplu. Tai. Ca in Epoca pietrei tirzii. Ca pe vremea celui de Al Treilea Reich! La sapun cu imputitii!

Si, de cite ori i se incurca vreunuia din ei procentele cu neuronii prin creieras, vin sa comunice si natiei ca e defecta, nesimtita, moguleasca. In rest, pesemne, cum 20 la suta din populatie sint homosexuali, tot asa si 99 la suta au ajuns admiratori de manele. Poate 99 la suta din „adevarata majoritate”, aia revoltati pe Parlament! Pe sarea lui Voiculescu si Posta lui Vintu. Aia cu „sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu”.

Asa ca, Basel, ia de-aci un sfat pe gratis. Cind iti mai vine sa… Fuhrer, mai bine fluiera. E mai sanatos pentru toata lumea. Si stai in pestera matale!

12 Februarie 2010

Asteptam pensia, Ridzi moare de drum lung, Base de grija noastra

Notiunea de pensie a devenit un cliseu idiot. Care pensie? Aia ce o vom lua potrivit contributiei si desigur dupa 65 de ani?  O fi vreun banc? Pai, daca stringeam banii deja cotizati, gata contribuiti, eram oarecum aranjati pentru batrineti. Nu era cazul sa ajungem „nesimtiti”, si asta doar pentru ca pensiile noastre le vor plati niste indivizi gen EBA si Honorius Prigoana. Teoretic, si asta. Mai zic ciudatii poporului ca pina sa ne pensionam noi, speranta de viata va fi babana, pe la 85 de ani! Iar de se aduna inteleptii partidului si fac o spirala bivolariana si intetesc nitel flacara violet, sansele sa apucam virste chiar matusalemice, va deveni uriasa. Totusi, noi vom opta pentru 50-50 la suta sanse. Nu e bine sa crezi chiar tot ce se zice la TV.

Cu o asemenea mirlanie pe tapet, sigur ca a fost necesar sa o traga de par si pe Ridzi pina in agora si sa-i arunce in fata niscaiva dosare fara finalitate, ba inca sa o si umileasca cu oaresice stenograme ce surprind panseuri si vorbe de duh ale subalternilor. Alea tip „proasta aia de ce nu merge la Chioru?”, ca noi, astialalti, vom juisa de atita sfinta dreptate ce se face.

Numai ca, indaratul lui alde Ridzi, se itesc cite un Ionut Popescu si Marcelus Hoara scaldindu-se alene in banocii consiliilor de administratie. Iar tara trece prin atacuri de panica doar pentru ca a nins. Iar Basele isi face trust de presa. Baban. Cu cele mai „iluminate” minti. Cu cei mai verticali oameni. Numai buni sa ne comunice ca „proasta aia” – Ridzi – mai are un dosar aiurea, prost facut, desigur, ca sa nu poata rezista in instanta. Ori, la nevoie, chiar bine facut, ca sa vada boborul ca Voda e unul si ca pumnul lui e greucean.

Deci, „proasta aia” degeaba tipa dupa ajutor. E o pierdere minora. Ca si primarele de Vilcea. Sacrificiu insignifiant. Un pas mic pentru partid, un pas urias pentru reforma! O reforma a robinetului cu bani. Acum si cu garnituri noi, sa nu mai picure pe de laturi. Estimp, un alt geniu din partid, primarul Dorin Florea, de la Tirgu Mures, sta si coace o minunatie. Cica daca Boc tot ne duce la sapa de lemn, nu-i bai, poate interveni administratia locala, salvatoare. Florea vrea sa propuna primarilor un proiect de lege gen prima casa, doar ca, pentru EI.

Adica, administratia, recte primarii cei portocalii, sa someze onor cetateanul, cam somer, cam cocosat de taxe, acu si fara sperante de pensie, sa isi refatadizeze frumos al sau imobil, sa-si spoiasca blocul. Iar daca nu are bani, primaria sa ii confiste casa. Nu de alta, doar ca sa o poata refatadiza in voie. Eventual sa o vopseasca in portocaliu, cum pretindea primarul Tudor Stefanie de la Turda. Pai nu vi se pare ca asta e strict in interesul omului? Nu isi va putea el oare bucura ochiul cu minunata fatada proaspat spoita de o firma arondata PD-L? Ba cum sa nu! Iar daca primarele ii va putea confisca agoniseala, nu ca se va bucura imens ca e pentru tara si pentru reforma? Pai sa nu moara toti mogulii? Pilotii aia cu pensii nerusinate ce sug vlaga acestui neam? Fi-le-ar etnobotanicele sa le fie!

Si-atunci? Sigur ca speranta de viata tinde catre 85 de ani! Da, vrem sa fim condusi de Base si de Boc, de Udrea si de Berceanu! Da, vrem ca intre timp sa se clarifice lucrurile in PSD, sa afle si Geoana daca e mai tare decit Nastase, iar la liberali, sa vedem daca nu cumva Crin a tradat valorile liberalismului, sa il aducem negresit pe Catarama, sa discutam despre sistemul electoral, despre textul vreunei aberatii pedeliste aduse in dezbatere… Doar vreo 85 de ani. Rastimp in care se mai pot rata niste motiuni de cenzura, niste alegeri, citiva ani, acolo, ce mai conteaza in fata eternitatii?

Asa cum am zis, asteptam pensia, Ridzi moare de drum lung, Base de grija noastra. Dar ce naiba asteapta politicienii nostri? Ce asteapta liberalii? Primavara? De ce naiba nu misca nimeni nimic, nici la Bucuresti, nici in tara? Iertare, uitasem! Ne ia asa, cu un nou atac de panica: a nins, a plouat, whatever! Tara e sub ape! Prefectul nu a dat ceai cald celor blocati in nameti. O tragedie.

5 Ianuarie 2010

O statuie ecvestra pentru Honorius!

Aflam de pe tweeter ca pe Realitatea e Honorius. Dam drumul. Un copil acneic, de bani gata, copilul gunoierului acuzat ca si-a tratat muierea cu pliciul de muste, care muiere – Bahmutzanka – i-a zvirlit gunoierului piciorul pe geam. Deh, din bube, gozuri si moroi facut-am marii luptatori! Dar ce zice mutra asta cu cosuri? Ca vrea sa reformeze Romania! El? Tulvai! Ne scuipam in piept si stingem degraba televizorul.

Noroc ca s-a inventat Hotnews si aici Honoriu poate sta de vorba cu cititorii, via Tapalaga. Raspunsuri scurte, ca de unde nu e, nici noi nu putem cere. La obiect. Veti face aia? Nu. Aialalta? Da. Eu? Nu stiu. Discutati cu William Branza. Deci, nu-i mare brinza textul. Aflam ca politicianul acneic are site. Sa aruncam o privire.

Dom’le, asta e Fat Frumos! A studiat in doi ani cit altii in 7! Doar odrasla mai mica si mai proasta a Baselului a mai fost atit de iute intr-ale scolilor. In rest, are tata! Honorius a onorat si niste functii de „manger” pe la Rosal, pe la vreo alte 27 de firme ale lu’ tata si mama vitrega – Bahmutzanka – si a fost colaborator la televiziunile de mahala patronate de sotii Prigoana. Notam numai ca managementul de la Rosal s-a desfasurat transoceanic. (more…)

5 Decembrie 2009

Sa nu uitam de unde am pornit: opriti ciuma portocalie!

Filed under: Politic — Echipa Ghilotina @ 12:26 am
Tags: , , , , , ,

Deci, Ghilotina dezbatea inainte de hackuire faptul ca inca-presedintele Basina a binevoit sa plezneasca in figura un copil! Despre asta era vorba. Nici mai mult, nici mai putin, Basina a declarat:

Poate fi ceva mai edificator?

sursa: Traian Basescu.org

In alta ordine de idei, daca nea Basina e macho si… ca tot virilu’ aflat la o anumita virsta se incapatineaza sa bata copiii (altora) iar acest comportament pare de bun simt pentru anumite Roberte si Boureni, inseamna ca boborul acesta nici macar pe Geoana nu-l mai merita. Iar nevasta marinarului e folosita sa indulceasca pastila? Pai de ce nu calca in prag cind vine vorba de Udrea?

 

Dar, tot am vrea sa stim cum de poate un asemenea comunist imputit – nea Basina – sa vorbeasca despre Timisoara si despre Piata Universitatii fara sa se spele pe gura inainte. Nu ca asta i-ar face halena mai suportabila! Nici lui si nici celor care-l inconjoara. Mai trebuie sa spunem ca pedelistii de azi sint la fel de comunisti ca si FSNistii de ieri? Ca daca in PSD mai gasim indivizi cu o minima educatie si cu diplome luate pe bune, in PD-L totul merge pe impostura? Si in ceea ce priveste obtinerea diplomelor si in ceea ce priveste obtinerea functiilor, si in ceea ce priveste afacerile.

Despre comunistul Basel mai aflati detalii interesante la Badin, despre cum a incendiat nave. Nu mai zicem de flota, de imbecilitatea ca tara asta nu are nevoie de autostrazi, de Boc, de afacerile lui nea Bordura – Videanu, de Buldog, de pitzipoancele insipide Ridzi si Udrea, de EBA cea cu UE. Deci, Geoana trebuie votat? Luam cu lamiie si punem un vot si pentru asta. Orice, numai Baselu nu! S-a mers mult prea departe! Asemenea jegosi nu au ce cauta la conducerea tarii. E tara noastra.

Ca sa comutam pe „serios”, ar fi de urmarit si chestia asta:

Si, mai presus de toate, cititi aici si aici.

Pagina următoare »

%d blogeri au apreciat asta: